Tradiții Românești
Sfânta masă — rostul ei ascuns în datinile și credințele românești
Pâinea, oaspetele, sărbătoarea și amintirea — povestită așa cum o știe mamaia
— Așază și tu, sfânta masă.
M-am oprit cu fața de masă în mâini.
— De ce-i spui „sfânta masă", mamaie?
Mamaia a zâmbit și a netezit cu palma pânza albă, de parcă trebuia să fie sigură că fiecare colț stă la locul lui.
— Pentru că lucrurile nu sunt întotdeauna doar ceea ce vedem cu ochii. Tu vezi o masă. Un blat, patru picioare și poate câteva scaune în jurul ei. Dar masa are un rost mai mare decât atât. Și rosturile astea trebuie păstrate cu grijă, să nu se piardă în negura vremurilor.
Am privit masa.
— Ce rost poate să aibă o masă?
— Unul mare. Pe ea pui pâinea. La ea primești omul străin. În jurul ei se adună familia. Acolo se spune rugăciunea înainte de mâncare, acolo se sărbătorește, acolo se împarte și pentru cei care nu mai sunt. Masa nu-i doar locul unde mănânci.
Apoi mamaia a tăcut puțin.
— Masa este locul unde împarți.
Și poate că acesta este primul lucru pe care îl uităm atunci când privim masa doar ca pe o piesă de mobilier.
În lumea satului românesc, masa are un rost care trece dincolo de hrană. Nu este doar locul în care omul își potolește foamea, ci unul dintre locurile în care se așază rânduiala casei.
Când oamenii se așază împreună, fiecare își lasă pentru o vreme treburile deoparte. Cel care vine în casă nu este lăsat să stea la ușă. Este poftit la masă. I se pune înainte ceea ce gospodăria are mai bun, chiar și atunci când nu este mult.
Pentru că ospitalitatea nu se măsoară în bogăția mesei.
Se măsoară în gestul de a împărți.
Mamaia ar spune-o și mai simplu:
Dacă ai două bucăți de pâine și vine omul la tine, nu-l întrebi întâi dacă merită să-i dai. Îl poftești la masă.
În această simplitate există o întreagă filozofie a satului românesc: omul nu trebuie să fie singur, iar hrana nu este doar ceva ce păstrezi pentru tine.
Poate nicăieri nu se vede mai bine rostul mesei decât în felul în care sunt privite pâinea și sarea.
Pâinea poartă în ea legătura dintre om și pământ. Începe cu sămânța pusă în pământ și trece prin ploaie, soare, muncă, recoltă, măcinat, frământat și copt. De aceea, pâinea nu este privită cu nepăsare.
Iar sarea, atât de simplă și atât de necesară, capătă la rândul ei un înțeles aparte.
Pâinea și sarea oferite celui care intră într-o casă spun, fără prea multe cuvinte: „Te primim. Împarți cu noi ceea ce avem."
De aici vine și puterea simbolică a pâinii și sării în obiceiurile românești. Ele apar la întâmpinarea oamenilor, la momente importante și în gesturi prin care se dorește bună înțelegere și apropiere.
— Vezi? spune mamaia. Pâinea nu-i numai pentru foame.
— Dar pentru ce mai este?
— Pentru omenie.
Există și o anumită rânduială a mesei.
Nu întâmplător fața de masă este întinsă cu grijă, nu întâmplător pâinea este pusă într-un loc potrivit, nu întâmplător mâncarea este așezată înainte ca oamenii să se așeze.
În multe gospodării, masa este pregătită cu aceeași grijă cu care este pregătită casa pentru un oaspete.
Pentru că masa arată felul în care îl primești pe celălalt.
Masa pregătită cu grijă, într-o casă de altădată
Iar în cultura tradițională românească, a primi pe cineva în casă înseamnă și a-i oferi din ceea ce ai.
Nu trebuie să ai o masă bogată. Uneori, o pâine, un blid cu mâncare și un loc liber la masă sunt suficiente pentru ca omul să simtă că a intrat într-o casă, nu doar într-o încăpere.
Masa se schimbă odată cu sărbătoarea.
De Crăciun, de Paște, la zile de naștere, la nunți sau la alte momente importante, ea devine centrul casei. Se pun bucatele pregătite cu grijă, se adună oamenii, se spun urări și se păstrează anumite rânduieli.
Nu este doar abundența mâncării cea care dă mesei caracterul de sărbătoare.
Este faptul că oamenii se opresc din lucrul obișnuit și se așază împreună.
Masa de sărbătoare marchează astfel o trecere: pentru câteva ore, casa nu mai este doar locul în care se muncește și se trăiește zi de zi, ci devine locul în care se cinstește o zi importantă.
La nuntă, masa are un înțeles și mai puternic.
Nu este doar petrecerea în care oamenii mănâncă, beau și dansează. În jurul meselor se întâlnesc două familii, două neamuri, prieteni și oameni care poate nu s-au văzut niciodată.
Masa creează apropierea.
Se fac urări, se ridică paharele, se împart bucatele, se vorbește despre cei tineri și despre drumul lor împreună.
Într-o asemenea zi, masa devine aproape o imagine a comunității: mulți oameni, adunați în jurul unei bucurii comune.
Apoi există mesele la care nu ne așezăm doar pentru cei vii.
Masa de pomenire are un rost aparte în tradiția românească. Se pregătesc bucate și se împart în numele celui plecat dintre noi. Coliva, colacul, vinul și celelalte mâncăruri nu sunt puse acolo pentru simpla îmbelșugare a mesei.
Ele fac parte dintr-un gest de pomenire și de milostenie.
— Și de ce se dă mâncare altora pentru omul care a murit? am întrebat-o pe mamaia.
— Pentru că omul pleacă, dar dragostea și pomenirea nu pleacă odată cu el.
Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase înțelesuri ale mesei: ceea ce ai nu trebuie să rămână numai la tine.
Dai mai departe și, prin acest gest, păstrezi numele și amintirea cuiva.
Există și un alt rost, mai puțin spus, dar foarte omenesc.
La masă se împacă oamenii.
Nu întotdeauna. Nu prin magie. Dar masa îi pune din nou unul lângă celălalt.
Când două persoane care s-au supărat se așază la aceeași masă, există deja o mică deschidere. Își împart pâinea, aud aceeași conversație, stau în același loc.
Poate de aceea masa apare atât de des în poveștile despre familie și despre împăcare. Pentru că este un loc al apropierii.
— Să nu pleci niciodată de la masă cu inima grea, îmi spune mamaia.
— Și dacă omul nu vrea să se împace?
— Atunci măcar să nu plece mai supărat decât a venit.
Poate că mamaia nu numește masa „sfântă" pentru că obiectul în sine ar avea ceva supranatural.
O numește așa pentru că rostul ei trebuie cinstit.
Sfânt este ceea ce omul învață să nu trateze cu nepăsare.
Pâinea. Casa. Familia. Oaspetele. Amintirea celor plecați. Masa la care te așezi cu oamenii dragi.
Toate pot deveni lucruri obișnuite dacă le privești numai cu ochii. Dar dacă le privești prin înțelesul lor, descoperi că fiecare poartă ceva din povestea celor care au fost înaintea noastră.
Și poate tocmai aici este problema zilelor noastre.
Nu că masa s-a schimbat.
Ci că noi am început să uităm să o mai vedem.
Mamaia strânge încet farfuriile și se uită încă o dată la masă.
— Acum ai înțeles de ce-i sfântă?
— Cred că da.
— Atunci să ții minte ceva: nu trebuie să păstrezi numai lucrurile. Trebuie să păstrezi și rostul lor.
Asta este, poate, una dintre cele mai importante povațe pe care le putem primi. Pentru că o tradiție nu se păstrează doar repetând un gest. Se păstrează atunci când înțelegem de ce îl facem. Masa poate rămâne acolo, în fiecare casă, dar dacă uităm de ce ne așezăm în jurul ei, rămâne doar un obiect — un blat, patru picioare, câteva scaune. Dar dacă ne amintim să împărțim pâinea, să primim omul, să mulțumim pentru hrană, să ne adunăm la sărbătoare, să-i pomenim pe cei plecați și să ne facem loc unii altora, atunci masa își păstrează rostul. Nu să ne uităm la ea cu teamă sau superstiție, ci cu respect pentru ceea ce adună în jurul ei. Pentru că unele lucruri nu trebuie lăsate să se piardă — nu fiindcă sunt vechi, ci pentru că, odată pierdut înțelesul lor, pierdem câte puțin și din noi.
Poate că, citind povestea mamaiei, ți-ai amintit de o masă din copilărie — sau ți-ai dat seama că în casa ta lipsește locul acela în jurul căruia să se adune, cu adevărat, toată familia. Iată câteva mese din lemn masiv de stejar, lucrate artizanal în România, potrivite pentru o asemenea sfântă masă:
Stejar masiv, blat cu muchii neregulate (live edge), pentru 8–12 persoane, finisaj natur sau afumat. Un aspect autentic, ca al meselor de altădată.
Vezi masa →Stejar masiv, extensibilă, pentru 8–10 persoane. Potrivită dacă vrei o masă care crește odată cu numărul musafirilor.
Vezi masa →Stejar masiv cu picioare metalice, pentru 8–14 persoane. Pentru familiile mari sau pentru cei care primesc des oaspeți la masă mare.
Vezi masa →Acest articol conține linkuri afiliate. Dacă achiziționezi un produs printr-un astfel de link, este posibil să primim un mic comision, fără costuri suplimentare pentru tine.
O introducere completă în tradiția plantelor medicinale din satele și mănăstirile românești — 20 de plante esențiale, rețete pas cu pas și ghid pentru propria farmacie de casă.
Descoperă cartea →